|
Vă invităm la o călătorie parfumată, în care, purtaţi de adieri înmiresmate, să redescoperiţi frumuseţea plenară a Planetei Albastre, de la trandafirii din însoritul Madrid la cetina de brad din munţii Austriei şi de la exotica aromă a vaniliei, care împrospăta odinioară aerul din templele aztece, la delicatele narcise care ne surâd diafan pe pajiştile elveţiene.
Unele file din calendar prezintă parfumurile create cu savantă pricepere şi genială inventivitate de către oameni şi sunt ilustrate de localităţi unde
s-au scris cele mai importante pagini din istoria parfumeriei. Alte luni sunt dedicate mirosurilor pline de farmec şi savoare pe care ni le dăruieşte cu generozitate natura şi meleagurilor mirifice unde cresc florile sau arborii care ne răsfaţă cu aceste efluvii parfumate.
Calendarul ne îndeamnă, de asemenea, să deschidem sipetul cu amintiri şi să regăsim rafinatul festin al gusturilor şi al mirosurilor pe care ni le oferă strugurii în vie, cozonacul cald sau castanele coapte.
Ca în fiecare an, am pregătit cu multă dăruire şi abnegaţie Calendarul Lex Expert 2023, în ale cărui pagini adierile înmiresmate se îmbină armonios cu imagini de vis, reprezentând fiecare o notă din sublima simfonie a lumii.
Sperăm că în noul an acest calendar va fi pentru dumneavoastră un instrument util pentru organizarea timpului şi o sursă de inspiraţie pentru lecturi, vacanţe sau proiecte viitoare.
Echipa LEX EXPERT
|
|