Pe 29 septembrie în calendarul catolic este Ziua Sfinţilor Arhangheli Mihail, Gavriil şi Rafail. La început, preotul care ne-a urat bun-venit şi ne-a mulţumit că suntem prezenţi în număr atât de mare a spus că îi celebrăm în această zi şi pe ceilalţi doi îngeri, Gavriil şi Rafail, dar aici, în munte, Sărbătoarea este a Sfântului Mihail.
    Slujba a fost emoţionantă. A fost ţinută de Fraternitatea Monastică din Ierusalim. Preoţii erau îmbrăcaţi în alb, iar călugăriţele aveau rochii bleu şi nişte pelerine lungi, albe. Materialul veşmintelor era simplu, fără nimic somptuos, iar gesturile celor ce oficiau erau, de asemenea, reţinute şi simple. Se vedea cât sunt de modeşti şi smeriţi.

    Când au intrat în cortegiu, un călugăr mi-a zâmbit. Era ca şi cum m-ar fi recunoscut. I-am zâmbit înapoi. Poate mi-a zâmbit mie, poate a zâmbit altcuiva. Cine ştie?
    Cântecul pe care intrau era dedicat lui Iisus, „splendoarea Tatălui”, şi Sfântului Mihail. Strofa a doua spune:
            Celebrăm pe Arhanghelul Tău,
            Sfântul Mihail, Prinţul Cerurilor,
            Prin forţa şi puterea sa,
            El a zdrobit răul.
    Sfântul Mihail este rugat să ne ducă la Casa Domnului şi să ne conducă până la Ceruri.
    Mi-am dat seama că poate problemele noastre pământeşti, de zi cu zi, nu sunt atât de importante, când sunt privite de acolo, din Ceruri.

    Toate lecturile şi cântările au fost referitoare la îngeri. Una din lecturi a fost din Apocalipsa Sfântului Ioan: Arhanghelul Mihail învinge răul, aducând bucurie în ceruri.
    Evanghelia a fost tot din Sfântul Apostol Ioan. Dar înainte de lectură au venit cu Evanghelia în procesiune, ca la noi la Înviere. În faţă un preot cădelniţa şi călugăriţele aveau lumânări aprinse.
    În fragmentul din Evanghelie citit în acea zi se povesteşte că Iisus l-a recunoscut pe Natanael ca fiind un israelit drept şi i-a spus: „Vei vedea Cerurile deschise, cu îngerii Domnului care urcă şi coboară deasupra Fiului Omului.”

    Cuvântul a fost ţinut de un preot de la Ierusalim, care a reamintit la început că numele Sfântului Mihail este de fapt o întrebare: „Cine este ca Dumnezeu?”
    Preotul a zis că este greu de dezlegat taina divină a acestei întrebări, dar, pornind de la locul unde este construit lăcaşul în care ne aflăm, el a încercat să desluşească un răspuns şi s-a inspirat din faptul că Sfântul Mihail şi-a ales el însuşi acest loc de închinare. L-a ales pe o stâncă de granit, aspră şi inabordabilă, unde ridicarea unei mănăstiri a fost o adevărată provocare. L-a ales la graniţa dintre pământ şi mare, unde mareea are o forţă excepţională.
    Şi a vorbit apoi despre maree, arătând că marea vine mai întâi năvalnic şi pe urmă se retrage. Dar de fapt marea se retrage cu scopul de a reveni întărită.
    A spus că la fel mama se abandonează pe ea din dragoste pentru copii, soţul se retrage în plan secund, pentru a susţine soţia, dascălul renunţă la gloria sa pentru a-i învăţa pe discipoli, nenumărate alte persoane fac sacrificii pentru a-i ajuta pe alţii.
    Această abandonare de sine, din dragoste, pentru a întări pe altul, este ca o aură pentru cei drepţi. A mai spus că tocmai de aceea Iisus l-a putut recunoaşte pe Natanael. Ne-a îndemnat deci să ştim să renunţăm, pentru a putea reveni întăriţi.
    Ne-a îndemnat deci să ştim să renunţăm, pentru a putea reveni întăriţi.

    Am fost nespus de fericită că am putut participa la momente atât de înălţătoare.
    Închei descrierea sărbătorii cu câteva versuri din cântarea de final, care a fost Troparul Sfântului Mihail.
            Sfinte Mihail, Prinţul Îngerilor,
            Tu care eşti aproape de poporul lui Dumnezeu,
            Ajută-ne pe noi în lupta cu forţele răului...
            Mijloceşte pentru noi,
            Sfânt păzitor al Ierusalimului!
                        Amin!